Presedintele Asociatiei CONFEUROPA CONSUMATORI, Dl. Calogero CAMPISI impreuna cu Secretarul General, Mirela BOCANET si alte asociatii din Romania precum ANPC, ECC Romania, Federatia Nationala a Asociatiilor si Fundatiilor pentru Protectia Consumatorilor Bucovina, Asociatia pentru Protectia Consumatorilor Arad si Centru de Consultanta si Informare a Consumatorilor, participa la prima sesiune organizata pe platforma zoom astazi 10.01.2023 la cursul de instruire CONSUMER PRO privind legislația generala privind protecția consumatorilor.
Cursul de instruire face parte din proiectul european „Consumer PRO” – o inițiativă a Comisiei Europene și implementată de BEUC – Organizația Europeană a Consumatorilor BEUC- the European Consumer Organisation pentru a întări capacitatea mișcării consumatorilor europeni.
Scopul său este de a consolida capacitatea organizațiilor europene de consumatori și a altor actori care lucrează în domeniul politicii de protecție a consumatorilor
Evenimentul a reunit profesioniști în domeniul consumatorilor din România din organizații ale consumatorilor, precum și din autorități naționale și din centre europene ale consumatorilor (ECC).
In cadrul acestei sesiuni asociatia CONFEUROPA CONSUMATORI doreste sa isi dezvolte cunoștințele privind legislația cheie națională și europeană în domeniul protecției consumatorilor și modul cum aceasta se aplică în România cat si primirea de informații necesare pentru a sprijini și consilia mai bine consumatorii cu privire la drepturile lor;
Agenda generala a cursului de intalnire poate fi consultată AICI.